"Uzak" ( Departe ) - de Nuri Bilge Ceylan

Sursa: NBCfilms

Tarkovski, Ozu, Jarmush, Kiarostami, Antonioni, Bela Tarr si Tsai Ming-liang sint cineastii citati ca tot atitea posibile puncte de referinta sau de comparatie in ceea ce priveste “Uzak” (Departe), premiul juriului la Cannes in 2003. Povestea este simpla, unii au vazut aici o transpunere foarte moderna a fabulei cu “soarecele de la tara si soarecele de la oras“ in care Yusuf-cel-de-la-tara invadeaza apartamentul lui Mahmut, stabilit deja de ani buni in Istanbul, divortat fara copii si cu o slujba care uneori ii face greata. Yusuf crede ca poate gasi in portul Istanbulului gaina cu oua de aur, mai ales daca se angajeaza pe un vas - la urma urmei, si lui ii plac calatoriile. Cautatul slujbei este un pretext, Yusuf prefera sa caste gura in port, sa o fileze pe donsoara de alaturi cind iese in oras, sa priveasca de foarte aproape femeile singure si vitrinele cu nimicuri, sa asculte povestile marinarilor intr-o spelunca afumata. In paralel, Mahmut prefera fotoliul din fata televizorului asezonat din cind in cind cu cite-o caseta porno, mesele luate in singuratate in vreun mic restaurant, plimbarile matinale si lunga contemplare a vapoarelor care vin si pleaca departe.

O sumbra poveste despre un ceas de argint disparut, o excursie in Anatolia intr-un peisaj innebunitor de fotogenic, o alta poveste cu un soarece solitar, o separare care se incapatineaza sa mai doara si o despartire care nu lasa nimic in urma, vaga umbra a unor parinti bolnavi si/sau indepartati, iata ceea ce alcatuieste trama filmului. Circotasii vor spune ca este prea putin pentru apoximativ cele doua ore de durata ale proiectiei care se sfirseste cu un luuung plan pe un Mahmut fumind ginditor o tigara pe o banca la malul marii. Cei obisnuit cu spectacolul minimalist care stie sa se joace cu elipsele temporale vor aplauda entuziast sobrietatea personajelor, absenta melodramei, dialogul redus la maxim, fotografia superba, si simbolistica discreta, deloc naiva.

O autobiografie mai mult decit discreta

Sursa: NBCfilms

“Uzak” cultiva un subtext autobiografic evident: fost fotograf cu ceva activitate in publicitate (pe care o detesta), Nuri Bilge Ceylan (vezi situl sau) isi realizeaza singur afisele si-si prepara cadrele luind fotografii prealabile si incercind sa imagineze secventele filmului in pregatire. Sint singurele ocazii de a practica inca fotografia, care are dealtfel un impact atit de subtil in textura filmului sau. Mahmut, devenit fotograf de placi de ceramica si de naturi moarte meticulos construite, il angajeaza temporar pe Yusuf pe post de asistent fotograf in calatoria comanditata prin Anatolia. Expeditie care face ecou la primul sau film mai cunoscut, "Clouds of May" din 1999, poveste a unui documentar pe care un regizor il are de facut in regiunea natala.

Nuri Bilge Ceylan este genul factotum, care semneaza intre altele scenariul, dialogurile, si montajul (impreuna cu Ayhsan Ergusel.) Societatea sa de productie numara un singur angajat, el insusi. 

“Nimeni nu ma ajuta in Turcia sa-mi realizez filmele. Guvernul nu a facut-o niciodata. Si nu sint tipul de realizator cu care producatorii sa lucreze cu placere , filmele mele nu sint comerciale. Cu toate acestea, banii nu au fost niciodata o problema, fiecare dintre filmele mele aduce banii necesari realizarii urmatorului proiect. Singurul ajutor financiar pe care l-am primit pentru Uzak au fost cei 30000 de euro de la Fundatia Hubert Bals din Rotterdam dintre care doar 20000 mi-au revenit direct.“

Nu este de mirare ca cineastul prefera sa lucreze cu actori neprofesionisti care eventual fac parte din propria familie (“Varul” Yusuf, adica Mehmet Emin Toprak, nominalizat post mortem “cel mai bun actor” la Cannes in 2003, impreuna cu Muzaffer Özadamir, era intr-adevar varul lui Bilge Ceylan in viata de toate zilele, mama bolnava a lui Mahmut este interpretata de Fatma Ceylan, iar sotia regizorului este tinara necunoscuta urmarita de Yusuf ) sau din grupul apropiat de prieteni (Muzaffer Özadamir). Lucru curios, actorii secundari ( amanta si fosta sotie a lui Mahmut, portarul imobilului ) sint actori proveniti din teatru.

Echipa de filmare este la fel de minimalista, fiind alcatuita de obicei din cinci oameni. Pentru “Uzak” a existat, cu titlu exceptional, un producator executiv care facea pe asistentul, juca si rolul de portar, inginer de sunet, asistent al operatorului sef si omul bun la toate, de la accesorii pina la cafele.

Revenind la personaje, regizorul afirma intr-un interviu (Positif, No: 515, ianuarie 2004) ca cei doi barbati isi au radacinile in egala masura in el insusi, Yusuf fiind intr-un fel cineastul in tinerete, abia debarcat in Istanbul cu scopul foarte clar de a se realiza in viata, iar Mahmut condensind un Nuri Bilge Ceylan putin cam dezabuzat, cu pusee depresive periodice in care lipsa de sens anuleaza orice ambitie artistica ("En termes d’aventure cinématographique, je ressens souvent le cinéma comme quelque chose d’inutile"). Schizoidia autorului ii face pe cei doi atit de asemanatori si de distanti totodata. Or "distantarea" estetica principala in lumea lui Nuri Bilge Ceylan.

Plictiseala vs Ennui

Sursa: NBCfilms

Mahmut este un caz de anomie urbana in stadiu avansat, planurile foarte lungi sint foarte indicate pentru a detalia strategiile lui de a-i indeparta cu tenacitate pe ceilalti din jurul lui. Individul insular, care sfirseste neindoios pravalit pe o banca uitindu-se in gol, undeva pe malul Bosforului, este preferatul regizorului. Si totusi Mahmut nu este singurul care practica distantarea de ceilalti si de sine insusi, Yusuf se confrunta fara sa vrea cu acelasi fel de experienta menita sa ii distruga sperantele naive din inceput. Spectatorul are senzatia ca traiectoriile celor doi barbati sint oarecum paralele si similare ( vezi montajul alternat Yusuf batind cartierele populare zilnic / Mahmut iesind din cind in cind fara chef si mincind singur si intorcind spatele celorlalti.)

Ok, ok, ar zice circotasii, dar de ce sa faci un film atit de lung si de lipsit de culoare despre ceva care nu se defineste clar in scenariu ?

Sursa: NBCfilms

Este intr-adevar dificil sa faci un film neplicticos si a-sentimental despre acest soi de “ennui” pe care intr-un fel orasul il plaseaza deasupra personajelor. Ca dovada, Yusuf devine din ce in ce mai apatic si mai lipsit de initiativa, iar momentul uciderii soarecelui are in el un refuz exasperat al acestui gen de viata care l-a contaminat deja pe Mahmut. Melancolia este o consolare asa cum este si fumatul. Meteorologic vorbind, singurul climat valabil este ninsoarea, umezeala si ceata din larg. Temporal vorbind, orele mici ale diminetii, orele tirzii ale noptii si mai ales inserarea convin atmosferei citadine. A locui in oras este pentru Nuri Bilge Ceylan a fi obligat de a adopta o stare de spirit pe care o filmeaza in planuri lungi care ezita sa focalizeze pe ceva. Contururile tremurate ale planurilor apropiat si departat adauga fundalului brumos o patina care transforma peisajul in sentiment. Melancolia apasatoare si suta la suta citadina ii reuneste dupa unii pe Nuri Bilge Ceylan si pe Tsai Ming-liang (The River, The Hole, What Time Is It There?) numai ca modalitatile cinematografice de a o filma sint foarte diferite.

O poveste in afara focalei

Sursa: NBCfilms

"Uzak” se deschide cu o imagine fixa care inregistreaza parcursul unui barbat printr-un peisajul inzapezit dimineata devreme sau seara tirziu. Camera regaseste barbatul, un drum aproape pustiu, o masina are se opreste, apoi sare intr-un alt timp ( luminile sint aprinse ) si spatiu ( un apartament citadin ) pentru a inregistra o intilnire amoroasa care se petrece in afara focusului. In acelasi spatiu, dialogul se deschide cu un mesaj inregistrat pe robotul telefonic pe care cineva aflat in penumbra il asculta. Scenariul va pastra acelasi aspect minimal si strict functional pina la sfirsit, lungile planuri fixe, cadrajele impecabile si apetitul pentru portrete fiind mult mai sugestive decit cuvintele concepute sa nu marturiseasca nimic.

Sursa: NBCfilms

Camera va ramine intotdeauna incapatinat de fixa, planurile vor fi mereu epuizant de lungi, pindind tacerile si privirile in gol ale personajelor. In acelasi interviu, regizorul isi sustine sus si tare preferinta pentru planul secventa : “le plan-séquence est une forme de respect du spectateur.”

Sunetul (semnat Ismail Karadas ) este unul dintre atuurile cele mai subtile ale filmului. Ceylan este fidel imperativului bressonian "Si quelque chose peut être présent par le son, vous n’avez pas besoin de la montrer." Pentru “Uzak” filmarile au fost facute mai intii, iar inregistrarile sonore ulterior, ceea ce explica sound-ul acela care vine de la egala distanta in toate secventele si care poate compensa cu brio dialogul verbal.

Sensuri

Sursa: NBCfilms

S-a vorbit despre “Uzak” ca fiind un concentrat de sentimente cu semnificatii general contemporane (singuratatea individului, melancolia peisajului citadin, lipsa sau dificultatea de a comunica cu celalalt, fie el femeie sau barbat, drumul ascuns al culpabilitatilor de tot soiul etc.) Ceylan reuseste chiar sa atace problema dezagregarii cuplului care-l intereseaza foarte tare - vezi “Climate” (Iklimler) din 2006 in care povestea unui cuplu care se separa este tratata intr-o maniera atit de oblica incit singurul gest de disperare si de ascundere pe care si-l permite femeia este sa-si vire capul intr-un sertar. Nu tu lacrimi, nu tu violenta, nu tu schimburi agresive de cuvinte. Te trezesti in fata faptului implinit fara sa vrei si fara sa-ti dai seama, asta parca spune privirea lui Mahmut in aeroport, cind se ascunde ca sa o priveasca pe Nazan plecind pentru totdeauna. Ai senzatia ca personajul este pe punctul sa intervina sa faca ceva ca sa-si opreasca fosta nevasta sa inceapa probabil o viata noua aiurea - ei bine nu, Mahmut ezita si pina la urma se ascunde. Insistenta regizorului pe “n-a fost sa fie”, pe ne-ispravirea cronica a gesturilor si actiunilor merg mina in mina cu privirile fara tinta ale personajelor si cumva cu preferinta lui Ceylan pentru acel blur fotografic din fundal datorat lipsei de focalizare.

Dupa unii critici, in lumea dupa Ceylan, “detasarea singuraticului nu este numai rodul vointei personale; indepartarea care-l separa de lume este reciproca; melancolia tine de o stare de rau general, cosmologic, care se traduce prin canicula, vintoasa, ninsoare” (Alain Masson-cf. art. despre “Les Climats”-Positif no 551 ian. 2007.)

Sursa: NBCfilms

In ceea ce ma priveste, mi-e greu sa vad in filmele lui Ceylan (si mai ales in Uzak) o stare de rau generala, mintea mea l-a asociat imediat cu Orhan Pamuk, un alt mare melancolic al Bosforului, care-si identifica tristetea ca fiind un soi de “hüzün” (cuvint coranic cu radacini arabe care semnifica o angoasa spirituala, un fel de “tristitia” a sufletului care preceda elevarea spirituala.) Si pentru Pamuk si pentru Ceylan (am aflat de foarte curind ca multi l-au intrebat pe acesta din urma de ce nu se apuca sa transpuna cinematografic vreun roman al lui Pamuk) “hüzün” trebuie citit nu atit in sens mistic, ci ca un fel de plonjare foarte lucida in propriile angoase, “sint un cadavru care respira inca,” pare sa spuna si Ceylan prin privirile goale ale lui Mahmut fumind o tigara. 

Si Pamuk si Ceylan au o afectiune speciala pentru ninsoare, pentru peisajele nocturne si mai ales pentru ruine sau epave, or numai la Istanbul poti gasi asa ceva laolalta. Nu pot fi deci de acord cu Roger Ebert care spune ca dinamica filmului face ca actiunea, sau non-actiunea daca doriti, sa poata fi transplantata oriunde; Istanbulul este un adevarat personaj aici. Nu pot fi de acord nici cu cei care surfeaza ambianta din Uzak si-i gasesc tonuri bergmaniene numai asa de dragul comparatiilor, sau mistic tarkovskiene. Singura referinta tarkovskiana notabila la care tin intr-adevar nu este atit secventa filmului de la teve (“Stalker / Calauza”), cit ciudatul segment al lampii care cade si care poate fi interpretat ca un vis (vezi “The Mirror / Oglinda”) si legat in egala masura de discutia cu prietenii despre iluziile si visele pierdute. Nu pot fi de acord nici cu cei care se jura ca “un tip care fumeaza uitindu-se in gol nu e nimic altceva decit un tip care fumeaza uitindu-se in gol” asa ca de ce sa facem un plan secventa cu chestia asta pe post de final. Mi-e greu sa cred ca regizorul cauta cu orice pret originalitatea cind filmeaza vaporul esuat, zapada care cade alba si capata tonuri gri, soarecele prins in capcana etc. Tare mi-e ca pentru Ceylan ceea ce conteaza intr-adevar sint tacerile care cresc unele din altele din lungile planuri statice si mai ales atmosfera maruntului cotidian al unor oameni obositi de atita viata.

Am avut ocazia sa vad acest film in cadrul Festivalului Filmului European 2008.